Dr. Ion Stavre

Experienţă profesională generală

-producător, TVR, emisiunea Parlamentul României, 2004 - prezent
-realizator, coordonator executiv, Redacţia Social Economic TVR, aprilie 2003 – 2006.
-coordonator secţie corespondenţi teritoriali ai TVR, august 2001- august 2002.
-reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale în grupul audiovizual de lucru al NATO, la reuniunile anuale de la Haga şi Budapesta, 1999 şi 2000.
-directorul centrului de presă organizat cu ocazia reuniunii miniştrilor apărării din sud-estul Europei, cu participarea secretarului de stat american al apărării, William Cohen, 30 noiembrie 1999.
-purtător de cuvânt şi director adjunct al Direcţiei de Relaţii Publice, MApN., martie 1999- martie 2001.
-realizator, corespondenţi teritoriali TVR 1997 -1999.
-redactor şef adjunct, ştiri interne Departamentul Emisiunilor Informative din TVR, 1994- ianuarie 1997.
-din 1995 - prezent, lector asociat, lector titular, conferenţiar, la facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (FCRP) din cadrul SNSPA.
-membru fondator al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice din România, 1994.
- septembrie 1991 – 1994, redactor ştiri politice (activitatea parlamentului României), economice şi din domeniul protecţiei mediului.
-inginer proiectant la IPC (Institutul de proiectări pentru construcţii industriale), 1987 – 1991, proiectare construcţii metalice.
-1985 – 1987, inginer proiectant la ICPAIUC (Institutul de cercetări, proiectări şi aparataje şi utilaje în construcţii), tehnologia de fabricaţie a utilajelor de construcţii.
-inginer stagiar, fabrica de macarale “Girueta”, Bucureşti, 1983 – 1985.

Experienţă editorială în televiziune

-reportaje şi emisiuni privind activitatea Parlamentului, Preşedinţiei şi reforma economică (realizator emisiuni: Cronica Parlamentului, Viaţa parlamentară, Mapamond, Atlas, 7x7, A doua Românie, Euroatlantica).
-rubrica permanentă săptămânală privind piaţa de valori mobiliare la TVR Internaţional, 1996-1999.
În 1998 am primit Premiul pieţei de capital pentru cea mai veche rubrică tv despre piaţa de capital, citat în volumul dedicat împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea TVR.
- interviuri difuzate la TVR, în diverse emisiuni, cu diverse personalităţi:

• interviu cu Rene Monory, preşedintele senatului Franţei (1992).
• Frederick De Klerk, preşedinte al Africii de Sud (cu trei zile înainte de alegerile care au dus la îndepărtarea apartheidului în Africa de Sud), Pretoria.
• interviu cu Allain Juppe, ministru de externe al Franţei, în insula Mauritius, cu ocazia sommet-ului francofoniei, 1992.
• interviu cu George Joulwan, comandant al trupelor NATO în Europa.
• interviu cu Klaus Naumann, preşedintele comitetului militar al NATO, a treia funcţie în ierarhia NATO.
• interviu cu Zbigniew Brezjinski, fost consilier pentru securitatea naţională al preşedintelui SUA J. Carter.
• interviu cu Vlaicu Ionescu, traducător al lui Nostradamus în limba română.
• interviu cu Lary Guertner, decanul corpului academic al Centrului Marshall din Garmisch-Germania.
• interviu cu Jonathan Eyale, directorul de studii al Institutului de Studii Strategice de la Londra.
• interviu cu Victor Jackovisch, director adjunct al Centrului Marshall.
• interviu cu Robert Kennedy, directorul Centrului Marshall.
• interviu cu Bruce Jackson, preşedintele comitetului NATO al Senatului SUA, martie 2002, interviu difuzat în emisiunea Euroatlantica.
• interviu cu ambasadorul SUA la Bucureşti, J. D. Crouch II, difuzat în data de 11 septembrie 2004, în cadrul unei emisiuni dedicate tragediei din 11 sept. 2001.
• interviu cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Rene van der Linden, noiembrie 2005.
• interviu cu Mike Hancock, parlamentar britanic (Camera Comunelor) şi membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, mai 2006.
• interviu cu Jaques Legendre, secretar parlamentar al Adunării Parlamentare a Francofoniei, 28 septembrie 2006.
• interviu cu Bernard Patry, deputat canadian, vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Francofoniei, 8 octombrie 2006.
• interviu cu Friedrich Wilhelm Graefe Zu Baringdorf, vicecomisar european pentru agricultură, 15 octombrie 2006.
• interviu cu Hermann Winckler, raportor pentru România al Bundesrat, camera superioară a Parlamentului German şi ministru al landului Bavaria, aprilie 2007.
• interviu cu Helene Lanvert, şefa biroului de informare al Parlamentului European la Bucureşti, aprilie 2007.
• interviu cu Jan Figel, comisarul european pentru educaţie, difuzat în emisiunea Parlamentul României, 21 martie 2008
• interviu cu Rene Oosterlinck, director afaceri juridice şi relaţii interanaţionale, şeful biroului de securitate al European Space Agency, martie 2008 difuzat în documentarul de autor “Sateliţii – ochii şi urecchile planetei”.
• interviu cu Wilfrid Wilkinson, preşedinte Rotary Internaţional, pentru 2007 – 2008, difuzat în data de 19 mai 2008, în emisiunea Parlamentul României.
• Interviu cu Joseph Daul, preşedintele grupului popular din Parlamentul European, difuzat în data de 3 octombrie 2008, în emisiunea Parlamentul României.
• reportaje privind protecţia mediului; documentar tv “Deşertul de lângă noi”, 1997.
• documentar tv, 60 min, (în colaborare), referitor la securitatea naţională a SUA, cu titlul “Războiul invizibil al Americii”, 1997.
• documentar tv, 30 min, “Franţa şi România-mereu împreună”, difuzat iulie 2003.
• 2003 – 2004, realizator emisiunea “ +…TVA!”, TVR.
• producător emisiunea “Parlamentul României”, octombrie 2005 – prezent.
• realizator şi moderator al unei ediţii speciale a emisiunii Parlamentul României, realizată la Bruxelles, la Parlamentul European, cu ocazia instalării comisarului român pentru multilingvism Leonard Orban, 8 decembrie 2006, TVR 1.
• Documentar tv, 30 min, „Sateliţii – ochii şi urechile Pământului”, difuzat de TVR 2, TVR Cultural, TVR Internaţional, martie – aprilie 2008.
• Interviu cu preşedintele Rotary International pentru 2008-2009 Dong Kurn Lee, difuzat în data de 8 mai 2009 în emisiunea Parlamentul României

Experienţă didactică universitară

-curs şi seminar “Imaginea publică”, anul I, studii post universitare de comunicare şi relaţii publice, 1995-1998.
-curs şi seminar “Imaginea instituţiilor publice”, masterat cultural şi “Tehnici în crearea de imagine”, studii post universitare, 1998-2001.
-curs şi seminar “Comunicare audio-video”, la anul II universitar, masterat de comunicare şi relaţii publice, masterat în audiovizual, 2001- prezent.
-coordonatorul laboratorului de comunicare audio-video al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice “David Ogilvy” din anul 2002.
-coordonator masterat audio-video din 2003.
-studii de caz cu studenţii în cadrul redacţiilor TVR şi Prima TV (Departamentul de ştiri).
-în cadrul cursurilor şi seminariilor pe care le-am ţinut, am avut invitaţi personali: Patricia Burd, Regional News Director, SBS Broadcasting (Prima TV), H. M. Loerakker, Secretarul General al Asociaţiei Comunicatorilor din Instituţiile Publice din Olanda, Pamela Lagano, preşedintele companiei americane “Lagano&Associates”de training în domeniul comunicării pentru piaţa de capital din România.
- profesor invitat pentru cursuri în domeniul comunicării la Academia Diplomatică şi Centrul pentru perfecţionarea administraţiei publice locale, (în prezent INA), 1998-2002.
- trainer cursuri de pregătire funcţionari publici, INA, august 2007, ianuarie 2008, august 2008.
- evaluator în cadrul programului Bursa specială „Guvernul României” in anii 2005 şi 2006, program finanţat de PNUD şi guvernul României.
- membru în comisii de doctorat la Universitatea Bucureşti şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică.
- evaluator ARACIS, domeniile comunicare şi învăţământ la distanţă, 2008


Educaţie şi formare

-20 aprilie 2004, doctor în film şi media la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti, cu tema “Reconstrucţia societăţii româneşti cu ajutorul audiovizualului”.
-1997-1998, SNSPA, Masterat în comunicare şi relaţii publice.
-1995, Colegiul Naţional de Apărare, curs post universitar de 6 luni.
-1992-1994, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării, cursuri post universitare.
-1978-1983, Institutul Politehnic Bucureşti, facultatea TCM, secţia UTS.
-1977-1978, serviciul militar cu termen redus.
-1973-1977, liceul teoretic G. Coşbuc, Bucureşti.

Alte cursuri de specializare

-seminar „Strategic Management”, Bucureşti, noiembrie 2005, organizat de International Canadian Management Agency (ICMA).
-seminar „Change Management in Turbulent Times”, Bucureşti iunie 2005, seminar organizat de International Canadian Management Agency (ICMA).
-Ştirile din domeniul energiei nucleare. Curs de tehnici de redactare şi difuzare, International Atomic Energy Agency, Viena, 2003.
-United States Defense Institute of International Legal Studies, Executive Seminar on Legal Aspects of Military Media Relations, Bucureşti, 2000.
-curs de comunicare în cadrul Parteneriatului pentru pace - NATO, Spiez, Elveţia, 2000.
-Marshall Center, Seminar Military and Media Relations, Bucureşti, 1998.

Participări la prezentări şi seminarii

1. Am prezentat comunicări la reuniuni din ţară şi străinătate. Cele mai importante sunt următoarele:
- reuniunile grupului audiovizual de lucru al NATO, Haga şi Budapesta, 1999 şi 2000,
- seminarul “Mass-Media and NATO”, organizat de NATO şi Institutul pentru Studii Strategice de la Londra, Praga, 2000, urmat de interviu cu Jonathan Eyale, directorul de studii al institutului, difuzat de TVR,
- sesiunea bilaterală româno-franceză în domeniul relaiilor publice, desfăşurată la sediul Ministerului Apărării al Franţei, Paris, 2000.
- membru în juriul Festivalului de film documentar SIMFEST TG. MUREŞ, august 2007, august 2008
- Southeastern European Financial Forum, organizatori National Bank of Romania and Romanian Banking Institute, Bucharest, november 8-11 2005
- workshopul Complexitatea intregului viu: Identitate si Diversitate, organizat de Facultatea de economie si Alternative Sciences Association (Academia de Studii Economice Bucuresti), 30 noiembrie 2007, Bucureşti
- Forumul Naţional al Formării Continue în Administraţia Publică organizat de Institutul Naţional de Administraţie, program Phare 2005/017-553.01.03.03.01, 31 ianuarie 2008, Bucureşti, iunie 2009.
- Seminar româno-francez Frontières, communautés, medias, 11-13 juin 2008, Bucarest, lucrare cu tema Les télévisions et l’espace public
2. Am fost chairman la:
- Seminarul dedicat împlinirii a 10 ani de relaţii publice în armată, Cercul Militar, Bucureşti, 2003,
- Seminarul Naţional de Relaţii Publice, Tulcea, 2004.

LISTA DE LUCRĂRI

I. Teza de doctorat

1. Stavre I., Reconstrucţia societăţii româneşti cu ajutorul audiovizualului, teză de doctorat, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, 20 aprilie 2004


II. Cărţi

1. Stavre I., Reconstrucţia societăţii româneşti cu ajutorul audiovizualului, 238 pag., Editura Nemira, Bucureşti, 2004
2. Stavre I., Introducere în crearea de imagine, 118 pag., Editura FCRP, Bucureşti 2005
3. Stavre I., Mocanu R., Imaginea organizaţiei şi relaţia între imaginea organizaţiei şi imaginea liderului, 100 pag., Editura FCRP, Bucureşti, 2005
4. Stavre I., W. Simona, Măi-Antal Marie Jeanne, Studii de comunicare, Editura Coresi, Bucureşti, 2009


III. Alte lucrări (CURSURI)

1. Stavre I., Tehnici în crearea de imagine, curs SNSPA, 2001 (curs distribuit sub formă de CD)
2. Stavre I., Comunicare audiovizuală, curs SNSPA, 2008 (curs distribuit sub formă de CD).

IV. Lista de lucrări publicate în reviste de specialitate şi alte publicaţii

1. Stavre, I., Mediul exterior în teleobiectiv, Jurnalul naturii, nr. 30, 1996.

2. Stavre, I., Purtătorul de cuvânt: o meserie din care nu se iese la pensie,
Panoramic militar, nr. 2, 1999.

3. Stavre, I., Omologii mei din teritoriu, Panoramic militar, nr. 3, 1999.

4. Stavre, I., Comunicarea în tranziţie sau tranziţia comunicării, Revista
română de comunicare si relaţii publice, nr.1, 1999.

5. Stavre, I., Cinematografia militară, între agonie şi extazul erei digitale, Panoramic militar, nr. 1, 2000.

6. Stavre, I., Precizie şi ciocolată, Panoramic militar, nr. 2, 2000.

7. Stavre, I., Tendinţe în comunicarea publică, Panoramic militar, nr. 2, 2000.

8. Stavre, I., Imaginea armatei, Observatorul militar, nr. 49, 2000.

9. Stavre, I., Gestionarea comunicării-provocarea secolului XXI. Aspecte militare, Revista română de comunicare si relatii publice, nr. 2-3, 2000.

10. Stavre, I., Telerealitatea, operă de ficţiune sau de nonficţiune?, Revista română de relaţii publice, nr.1, 2003.

11. Stavre, I., Managementul schimbării sau schimbarea managementului?, Revista Bilanţ, iunie 2005.

12. Stavre, I., Managementul românesc în faza marelui salt: de la entuziasm la profesionalism, Cariere, iunie 2006.

13. Stavre, I., Oligarhii media şi puterile lor miraculoare, Revista română de comunicare şi relaţii publice, nr.10/2007

14. Stavre I., Tehnologia digitală şi noua paradigmă a televiziunii, comunicare susţinută la Complexitatea intregului viu: Identitate si Diversitate, organizat de Facultatea de economie şi Alternative Sciences Association (Academia de Studii Economice Bucureşti), 30 noiembrie 2007, Bucureşti

15. Stavre I., Puterea ascunsă a televiziunii, Revista română de comunicare şi relaţii publice, nr.13/2008